foto: Nicolae Dărămuș
Pe teren propriu sau în deplasare, întâlnirile dintre politicienii români şi oficialii occidentali sunt un spectacol de neuitat. Evident că sarea şi piperul este românul, care, deşi „în veci nu piere”, pare să-şi dea duhul de la o clipă la alta. Costumul, deşi de firmă, stă pe el ca pus cu furca: ridicat pe şale, în vreme ce, rigid, gulerul îi levitează independent, mereu departe de ceafă.
Ahtiat să nu fie ridicol, să ţină ritmul, ciobănescul carpatin politic face totul pe dos. Păşeşte prea larg sau, dimpotrivă, vizibil mărunt, ca şi cum ar avea o pieliţă între picioare. Frânează o clipă mai târziu decât însoţitorul străin, invitat sau gazdă, iar atunci când şade, uită să se descheie la veston, nu are ce face cu mâinile şi picioarele îi prisosesc dintr-o dată, aruncându-le sub scaun sau către asistenţă. Atitudinea sa permanentă este un amestec haotic de degajare ca la stână şi de panică năroadă că „dă ursul”.
Conştientizându-şi oarecum starea, sub rânduri de sudoare, carpatinul politic încearcă să-şi compenseze neputinţele prin vorbe şi atitudini. Stâna şi opinca primordială se răzvrătesc însă irepresibil. În deplasare este modest, fără pretenţii, atent, dornic de sfaturi de la capitaliştii occidentali, dinaintea cărora, rareori însă brusc, devine peste măsură de îndrăzneţ, obraznic şi necioplit, mirându-se el de el. Şi, mândru de pantalonii lepădaţi în public, îşi consideră fundul gol drept un acces de demnitate, bucuros dacă presa de acasă i-a elogiat goliciunea. În ţară este însă necondiţionat amabil, ospitalier, umil, recunoscător, gudurător şi onorat de vizita străinului. Dacă este cointeresat financiar cât de cât, devine greţos, scoţându-şi până şi mama la vânzare.
În noiembrie 2005, în revista Academia Caţavencu – unde scriam pe atunci – semnalasem faptul că B.C., un intermediar şi apropiat al prefectului de Suceava, achiziţionează de la ţărani teren arabil în zona Rădăuţi, cu scopul vânzării scumpe ulterioare gigantul austriac Egger – Schweighofer. Pe aproximativ 100 ha de teren arabil, acesta urma să construiască mai multe fabrici de produs cherestea şi plăci fibro-lemnoase. Alungată din alte ţări unde încercase să îşi impună statutul de stăpân, firma cu pricina găsise în judeţul Suceava totul: oameni cu statură de sclav, terenul şi materia primă trebuincioasă: lemnul.
În nr. 18/mai 2006 al aceleiaşi reviste, sub titlul Mândria de a fi român jmeker, făceam un portret al prefectului sucevean Orest Onofrei, în baza unor declaraţii şi atitudini „neinspirate” ale acestuia. Tot acolo subliniam şi faptul că „promotorul din umbră al proiectului care va ucide în continuare pădurile României este inginerul de exploatare forestieră – conform facultăţii şi diplomei – Gheorghe Flutur, ministrul Pădurilor”.
foto: Nicolae Dărămuș
În 16 octombrie 2006, oficialii bucovineni şi austrieci au înfipt cazmalele în pământul viitorului şantier Egger – Schweighofer, punând cu mâinile lor fine prima cărămidă. Fornăind tradiţional, un sobor de popi a binecuvântat afacerea. Dintre „muncitorii” oficiali, în costum scorţos şi dotaţi cu mistrie inaugurală, se detaşa de la o poştă Orest Onofrei, prefectul Sucevei, mai înalt cu o cască decât toţi. Cu o cască, nu cu un cap, întrucât ce credeţi că a scos pe guriţă a’ lu’ Onofrei, reprezentantul Guvernului României? Ei bine, a scos ceva pentru care, dacă ar fi fost prefect în Franţa, Germania sau Austria, ar fi fost demis în 24 de ore. A spus oaspeţilor austrieci că se pot simţi ca acasă în România, fiindcă Bucovina se află de fapt „în Ducatul Oriental al Austriei”.
Deşi e insuportabil să fii condus de proşti, cineva m-ar putea contrazice argumentat: democraţia românească dovedeşte că e suportabil, unu la mână, doi la mână, proşti nu există. În faţa acestor afirmaţii ar trebui să cedez, resemnarea în care vieţuim dovedindu-le adevărul. Căci nu ieşim în stradă cu „molotoave”, asemenea ungurilor, când, ca popor, suntem sfidaţi şi minţiţi.
Mai e ceva: deşi în DEX cuvântul „prost” există, definit ca „nerod, stupid”, el nu poate fi utilizat cu adresă precisă în cazul cocoţaţilor din politică, întrucât, conform legii făurite de aceştia, ar genera procese penale pentru afectarea imaginii prostului. Iată de ce liderii politici sunt doar „neinspiraţi” sau „emotivi”, ca să mă opresc la doar două sinonime de uz public ale cuvântului „prost”. Şi fiindcă am scris despre ciobănescul carpatin, nu uit că la această oră, după ce a fost prefect şi deputat liberal, veterinarul Orest Onofrei este pentru a doua oară deputat al altui partid de dreapta: Partidul Democrat Liberal.
foto: Nicolae Dărămuș
Jurnalul Naţional, 4 februarie 2012
Textul de mai sus face parte din volumul “INOCENȚII MARII TERORI”.
Puteți achiziționa cartea accesând linkul: http://alexandriapublishinghouse.ro/product/inocentii-marii-terori/
Recent Comments