Motto:
„Un continent îmbătrâneşte repede, de îndată ce sosim noi acolo”
Ernest Hemingway, Green Hills of Africa
„Domnule jurnalist, ce ai cu proprietatea privată? Ok, îţi place pădurea, dar crezi că ar fi mai protejată de stat sau de biserică? Nu înţeleg: vrei să dispară oamenii, ca să te plimbi dumneata liniştit pe poteci? Nu înţeleg tipul ăsta de ecologism. Vei spune că n-am sapienţa necesară. Aşa o fi, nu e mare brânză dacă pierzi un cititor ca mine. Nu te obosi să îmi răspunzi!” Aşa mă sfădea nu demult într-un comentariu cititorul semnat „Escu”, după lectura unui editorial. În text, printre altele, condamnam comportamentul discreţionar al celor care, devenind proprietari pe marile ecosisteme vitale sau pe părţi din acestea, le civilizează hulpav prin diverse investiţii şi, „exploatând oportunităţile”, afectează ireversibil armonia biodiversităţii.
foto: Nicolae Dărămuș
În discuţie fusese ecosistemul forestier, în care cei mai mulţi indivizi văd fie pădurea, ca metri cubi de lemn dacă sunt industriaşi, fie „vânatul” dacă sunt vânători, fie „frumuseţea peisajului”, numai bun de a fi asfaltat şi populat cu hoteluri, piste de schi şi cârciumi turistice, dacă sunt hotelieri şi turişti cu automobil.
foto: Nicolae Dărămuș
Tonul, vehemenţa superioară şi pripa comentatorului, absolut patognomonice pentru optica „omul, stăpânul naturii”, conturând o atitudine aproape generală, merită lămuriri pe care nu le poate aduce o disertaţie persuasivă, ci viaţa sau, după caz, moartea. Asta pornind de la obligatoria premisă că omul nu e singur pe Pământ, dar că, dacă nu va înţelege acest fapt dumnezeiesc, respectându-l, chiar va rămâne singur.
Prima dată când am parcurs, pe jos şi cu rucsacul în spate, drumul de la Obârşia Lotrului la Oaşa a fost prin anii ’80. Fuseserăm doi drumeţi. Urcaserăm de la Petroşani în Parâng, „făcuserăm” creasta masivului şi de la lacul Câlcescu am coborât pe firul Lotrului abia născut din oglinda lui. Câinii ciobăneşti de la stâna de sub vârful Roşia ne mâncaseră într-o noapte toate proviziile puse la rece sub streaşina cortului, mai puţin zahărul, biscuiţii şi o conservă de fasole cu cârnăciori care, pe întregul traseu rămas, avea să capete nume cu articol hotărât, precum şi statut de persoană fizică şi de membru al echipei: „Conserva”; dobândind şi dreptul de a fi conservată până la o situaţie limită. Am pus cortul dinjos de podul Ştefanului, în Luncile lui Rusalim unde am petrecut o noapte. Seara prinsesem la linguriţă doi păstrăvi pe care i-am fript pe jar, iar dimineaţa un ceai de zmeur „pe inima goală” ne-a fost de ajuns.
Drumul forestier ce însoţea râul venea de la Novaci, trecând pe sub vârful Urdele. Ceva mai jos, la Obârşia Lotrului el se înfurcea. Un drumeag curgea pe albie, spre răsărit, un altul urca pieptiş spre nord, peste cumpăna apelor. Coborând în cele din urmă pe firul Tărtărăului până la confluenţa acestuia cu Frumoasa, el purta drumeţul la râul care, robindu-i pentru o viaţă pe scriitorii Ionel Pop şi Mihail Sadoveanu, a născut sub pana fiecăruia câte o carte celestă: O palmă de râu şi Valea Frumoasei. Am luat-o spre nord.
O preumblare tihnită pe Frumoasa în amonte, spre izvoarele de sub Cindrel, ne-a arătat – lucru rar! – turme de păstrăvi sorindu-se în linul de sub căşiţele vechi, urme de urs şi de ciute în nisipul malului şi perechi-perechi de acvile ţipătoare, rotindu-se în lărgimi azurii. De la un magazin forestier izolat am cumpărat două pâini care, alăturate rezervelor pomenite – dintre care cea de tinereţe nu era de colo! – ne-au ajuns pentru a străbate pe jos distanţele: Oaşa, Poarta Raiului, vârful Şureanu şi, în cele din urmă, drumeagul care, coborând pe valea Prigoanei, ne-a scos la asfalt. Şi nu îmi pare de prisos să spun că pe întregul drum de pământ, de la Urdele la Obârşia Lotrului, apoi pe Tărtărău şi Frumoasa până la Oaşa, nu am întâlnit pe nimeni.
Nu demult s-a dat în folosinţă „Transalpina”1: „cea mai înaltă şosea montană din ţară”, cum anunţau, cu imbecil entuziasm, jurnaliştii. Este exact parcursul descris mai înainte, doar că acum el e asfaltat. Un prieten mi-a telefonat cu amărăciune: în ultima duminică, pe traseul de la Obârşia Lotrului la Oaşa s-a circulat „bară la bară”. Doar s-a circulat, fiindcă „facilităţile” – hotelurile, restaurantele, terasele încă nu există. Vor apărea însă cu siguranţă.
„Nu înţeleg: vrei să dispară oamenii, ca să te plimbi dumneata liniştit pe poteci?” mă întreba revoltat cititorul. Nu voiam să mă plimb eu singur, ci voiam doar să nu tulbur. Pe nimeni. Nici pe oamenii care, cu un rucsac în spinare, caută în sălbăticii solitudinea şi liniştea, nici pe urşii care, primăvara, scormoneau în muşuroaiele ieşite din zăpezi, păscând sub cer ierburi fragede şi nici sonorele nunţi de cerbi, purtate toamna în golul alpin. Care, abia de acum, populat cu autocare ticsite cu sedentari entuziaşti şi străbătut de maşini „bară la bară”, pline cu turişti la volan şi dezvoltatori, îmi va părea cu adevărat gol.
foto: Nicolae Dărămuș
Jurnalul Naţional, 28 august 2011
[divider style=”divider4″ backtotop=”yes” top_margin=”20″ bottom_margin=”20″]
1 Abia după darea în folosinţă a şoselei Transalpina, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu au „constatat” că lucrarea nu avusese autorizaţia de mediu care trebuia emisă de Agenţia Naţională de Mediu şi că nu a existat nici un studiu al impactului de mediu, traseul traversând cinci arii naturale protejate! Pentru nerespectarea legii firma executantă, Romstrade SRL, a fost amendată cu 100.000 lei. În aprilie 2013, patronul acestei firme, Nelu Iordache, a fost arestat şi trimis în judecată pentru delapidarea a zeci de milioane de euro din fonduri europene şi ale BNR. În timpul lucrărilor însă nici un comisar al Gărzii Naţionale de Mediu şi nici un inspector al Agenţiei Naţionale de Mediu nu au avut ochi pentru ecoterorismul săvârşit de amintita firmă. Prin aceasta, banii europeni trebuiau să intre în buzunarul ecoteroriştilor purtători de manşete albe (vremelnic şi de cătuşe), precum şi ale protectorilor „orbi” ai acestora, din amintitele autorităţi de mediu; ultimii plătiţi din banul public.
Textul de mai sus face parte din volumul “INOCENȚII MARII TERORI”.
Puteți achiziționa cartea accesând linkul: http://alexandriapublishinghouse.ro/product/inocentii-marii-terori/

Recent Comments