Din stiva de lemne se scursese ca o undă de cafea, dar intrase-n pământ ca apa. Într-un târziu am zărit-o iar, prelingându-se din grămada unor bolovani. A stat, cumpănind parcă părăsirea adăpostului și, mlădiindu-se ras cu ierburile, a făcut calea-ntoarsă, înfigându-se hotărâtă printre vreascuri, spre a le explora labiritul. Îmi închipuiam acolo cotloane înguste, întunecoase și întortocheate, presărate cu ieșiri înfundate și strâmtori, tot atâtea capcane puse dinaintea neastâmpăratei ființe.
foto: Nicolae Dărămuș
Mă înșelam… Două-trei clipe, cel mult, dacă dura traversarea “cetății” – semn că alegerea drumului-i era floare la urche – și chipul cu ochi ca afinele înrourate mă studia, cu îndrăzneala celui sigur pe puterile sale. Aparatul își făcea treaba la grabă, căci actrița dispărea mereu în culise, spre a ieși de îndată într-un nou balcon, în altul, în altul…
foto: Nicolae Dărămuș
Cu adevărat labirintul n-avea taine pentru ea, iar eu trebuia să-i ghicesc alegerile. Mă hărniceam apăsând declanșatorul cu disperarea celui care știe că va rata și… Ce-mi putea dori mai mult?…
În frântura secundei, nebănuit, zborul unei săgeți vii mi-a rămas agățat pe ecran. Spre bucuria mea de atunci și a dumneavoastră, de acum.
foto: Nicolae Dărămuș
28 ianuarie 2016
Recent Comments