Coboram grăbit, privind printre coroanele pinilor marea. Vălurind larg, întinderea fluidă trimitea nădejdi azurii prin aerul amiezii, prizonier al cetinilor încremenite sub vipie. Pășeam neatent, chemat de răcoarea undelor, când am auzit: ”Ai văzut lângă ce-ai călcat?”. Un amestec de calm și frică fusese în glasul soției. M-am întors și, la un metru îndărătul meu, am văzut-o:
foto: Nicolae Dărămuș
temuta viperă cu corn. Așezată-n ”S”, gata de apărare: elegant șirag de romburi de culoarea cafelei, revărsat peste ierburile arse . În urmă cu o clipă, între piciorul meu – ca desculț, în sandalele de plajă – și ”fiară” nu fuseseră mai mult de 10 centimetri. Purtam cu mine o ”săpunieră” – aparat foto mic, de buzunar . Am îngenunchiat și, lent, am apropiat obiectivul de ”nasul cârn”. Când mai puțin de-o palmă ne despărțea, ”S”-ul și-a strâns ușor curburile – semn de avertizare – iar eu am înțeles. Nu trebuia să-mi forțez norocul… Am declanșat o dată, de două ori și m-am ridicat. M-a înțeles și ea și, întinzând gâtul spre tufișuri, s-a strecurat la umbra lor zgârcită.
3 martie 2016
Recent Comments