Coboram grăbit, privind printre coroanele pinilor marea. Vălurind larg, întinderea fluidă trimitea nădejdi azurii prin aerul amiezii, prizonier al cetinilor încremenite sub vipie. Pășeam neatent, chemat de răcoarea undelor, când am auzit: ”Ai văzut lângă ce-ai călcat?”. Un amestec de calm și frică fusese în glasul soției. M-am întors și, la un metru îndărătul meu, am văzut-o:
foto: Nicolae Dărămuș
temuta viperă cu corn. Așezată-n ”S”, gata de apărare: elegant șirag de romburi de culoarea cafelei, revărsat peste ierburile arse . În urmă cu o clipă, între piciorul meu – ca desculț, în sandalele de plajă – și ”fiară” nu fuseseră mai mult de 10 centimetri. Purtam cu mine o ”săpunieră” – aparat foto mic, de buzunar . Am îngenunchiat și, lent, am apropiat obiectivul de ”nasul cârn”. Când mai puțin de-o palmă ne despărțea, ”S”-ul și-a strâns ușor curburile – semn de avertizare – iar eu am înțeles. Nu trebuia să-mi forțez norocul… Am declanșat o dată, de două ori și m-am ridicat. M-a înțeles și ea și, întinzând gâtul spre tufișuri, s-a strecurat la umbra lor zgârcită.
3 martie 2016
Când eram mic, vreo 2-3ani, locuind la un canton silvic de munte, unde tatăl meu, era brigadier silvic ( un fel de maistru ), cum măjucam singur prin curtea spaţioasă, am zărit târându-se, o vietate atât de frumos colorată, ce trecea prea repede pentru a o putea admira în voie, şi atunci picioruşul cu sandală a încercat să-l mai reţină din drum !
La ţipetele mele disperate au apărut imediat mama, însoţită de vreo câteva sătence care “făceau fânul” prin împrejurimi.
Întrebându-mă ce-am păţit eu le spuneam plângând că m-a muşcat o albonă, dar o bătrână din sat a recunoscut imediat muşcătura de viperă şi s-a alertat toată zona !
Cum nu era alt mijloc de transport mai rapid, tatăl meu a făcut rost de-o “drezină”, un fel de locomotivă primitivă, folosită la manevre şi întreţinere a liniei ferate forestiere şi cu ea am fost transportat de urgenţă la cel mai apropiat spital, unde datorită unui medic excepţional ( Garais), dar şi a prezenţei de spirit a bătrânei huţule, care ştia să dea primul ajutor în asemenea cazuri ( pe acolo , destul de dese), dar şi cu ajutor divin, asemeni cekui care te-a ocrotit şi pe tine, am fost salvat.
P.S.
Voi, n-aţi fost salvaţi de citirea acestei prea lungi destăinuiri…