Păstrăvii nu păreau interesați de mincinoasele mele oferte. Era cald și după alergătura dimineții prin albie, când lunecând pe creștetul bolovanilor, când escaladând versanții acolo unde apa întrecea cizmele, iarba măruntă a malului îmi făcuse semn. Lungit pe spate, priveam fuga norilor prin culoarul mărginit de cetini și simțeam somnul: râul, șușotind potolit și soarele blajin se înțelegeau de minune. Din toropeala incertă m-a scos un zgomot știut: nu putea fi decât un cal, pornit la păscut. Se apropia spornic dinspre creștet. I-am deslușit de îndată și răsuflarea, îmbrăcând amplu zvonul stins al ierbii rupte. Vag incomodat de ”invadarea spațiului”, m-am ridicat să-l văd. Brodisem oarecum, dar nu era un cal, ci trei. Nu-mi aveau grija. Dacă aș fi dormit dus, ar fi trecut pe lângă mine. Așezați alături, cu capetele plecate, pășeau deodată, respirau deodată, prindeau cu gura deodată: linii de coame, mișcări și sunete bătând ritmul tihnei.
foto: Nicolae Dărămuș
4 martie 2016
Recent Comments