Locurile unde pădurea a fost darnică cu mine se îmbracă de la o vreme într-o adevărată mistică. Sunt poieni pieptănate și largi, încrucișări de cărări tenebroase, luminișuri mărunte unde la un ceas anume păienjenișul ramurilor stârnește enigmatice jocuri de culori și umbre, doborâturi de vânt presărate cu rădăcini răzvrătite, asemenea unor mâini descărnate implorând cerul.
Grație amintirilor merg la ele ca la pomul lăudat. Iar așteptarea sălbăticiunilor se molipsește de fiorul acelui decor, unde nădejdea ia chipul certitudinii: aici nu se poate să nu-mi apară!… Și imaginația lucrează: printre fagii de colo ar putea trece un cerb… Îndărătul tufanilor de stejar parcă văd că vor prinde să scurme mistreții… Numai să nu mă trădeze vântul! Ochii scrutează fără încetare jur-împrejur și sub asaltul închipuirilor timpul trece. Înserarea șterge contururile, zămislind înșelătoare siluete ce-mi hărnicesc inima, apoi răcoarea pătrunde și renunțarea la pândă vine cu inevitabilul argument: data viitoare, cu siguranță!…
Mă lăsasem furat de imagini vechi și în după amiaza aceea. Când au apărut, hârjonindu-se din mers, umbra pădurii se întindea grăbită peste poiană. Erau doi căpriori abia trecuți de-un an.
foto: Nicolae Dărămuș
foto: Nicolae Dărămuș
Cornițele moi și catifelate, asemenea unor lungi degete de mănușă, le erau însă numai jucării. Iar bucuria lor că descoperiseră întrecerea nu era de colo. Alergau și ”frânau” brusc. Treceau apoi încordați unul pe lângă altul, parcă măsurându-și podoabele, își dădeau ocol mergând în buiestru, plecau capetele amenințător încrucișându-și ”armele”, gata de atac…
foto: Nicolae Dărămuș
foto: Nicolae Dărămuș
Dar atacul nu se întâmpla. Și neobosiți , o luau mereu de la capăt. Un prelung dans războinic al atingerilor delicate. Ca între frați.
22 martie 2016
Recent Comments