Din bătrâni se știe că ”dacă anu-i bun, la-nceputul lui mai e prima coasă”. Acolo unde poienile sunt iertate totuși, sfârșitul lui mai vine cu explozia de culoare a verii. E vremea la care, în blândă tovărășie, florile sălbatice arată cerului că frumusețea fără mândrie e adevăr. Și că generozitatea fără răsplată e viață. Din corole se ridică miresme uitate, zumzetul albinelor dă ființă tihnei, iar spre seară țârâitul greierilor cheamă la somn. În amieze însă, cântecul staccato al lăcustelor poate îndemna ochiul spre zbor la firul ierbii. Atunci, lentila unui obiectiv, pieptănând indiscret pajiștile, poate reduce lumea la o lume: lumea lor. Fragilă, ignorată, cu rosturi neschimbate de milenii.
foto: Nicolae Dărămuș
În desișul verde viața forfotește abitir, cu nesațul – ultimativ parcă – generat de nesiguranța clipei, de efemerul care, și-n această dimensiune, rămâne eternul stăpân.
foto: Nicolae Dărămuș
Aflate la cheremul tainei, întâlnirile nu înseamnă hazard. În iatacurile clorofilei perechile cântă și călătoresc împreună, săltând peste curcubeu. Dar pericolul pândește mereu familia întemeiată pe vânt. E destul să-ți lunece privirea spre o altă floare și ai pierdut.
foto: Nicolae Dărămuș
foto: Nicolae Dărămuș
Se zice că în spatele oricărui bărbat de succes se află o femeie puternică. Cine știe?… Așa o fi la oameni… La lăcuste realitatea e alta: în spatele oricărei femele puternice se află un mascul încăpățânat și vigilent. Și, la nevoie, violent.
foto: Nicolae Dărămuș
6 aprilie 2016
Recent Comments