GLASUL BLÂND AL FIINȚEI

GLASUL BLÂND AL FIINȚEI

Când l-am observat, urca dealul spre fotograf… Mie rămânându-mi doar povestea. Ce-l chema abitir într-acolo, făcându-l să părăsească postata de lucernă, numai Dumnezeu putea ști… Dumnezeu și el.


Foto: Anca Dărămuș

Dintr-o dată s-a oprit, cercetând arătarea cu chip întunecat, ce-l privea printr-un ochi mare, rotund și negru… Cam așa îmi închipui că se arătase minții lui fotograful. A mai făcut un pas, încă unul, să se lămurească. Proiectată pe amestecul de verde și cenușiu al pădurii, silueta omului părea de acolo. Crescută. Și, ceea ce ochii nu deslușiseră îndeajuns, au făcut nările: miros de om!… A tresărit scurt, dar Ființa i-a spus că nu e pericol. Trăpând lent, s-a îndepărtat totuși spre lizieră. Dincolo de ea, între umbre și raze, era numai cu ai săi.
Fotograful l-a privit cu recunoștință și, neașteptat, s-a simțit privit… S-a întors încet, ca să nu sperie, dar n-a văzut mare lucru. La început. Apoi a văzut: trimisul Ființei era mărunt și ager…


Foto: Anca Dărămuș

Dovadă că spiridușii există. Trebuie doar să fii acolo și să porți inima cu tine.


Foto: Anca Dărămuș

MIJLOCITORUL

MIJLOCITORUL

Dacă ar fi fost să aranjez întâlnirea între oameni n-aș fi îndrăznit. Așa însă mi-am luat inima-n dinți. Și, la propriu, chemătoarea. În răstimpul unei răsuflări, din pumnii strânși a ieșit atunci țipătul căprioarei; ascuțit și stins, ca-n spaima unui prunc atins de vis. Liniștea foșnitoare s-a închegat iar, mai adâncă decât tăcerea, și nădejdea a invadat poiana. Apoi, odată cu zădărnicia așteptării, îndoiala.
Poate că am chemat prea încet, mi-am spus . Liziera de care-mi lipisem ochii era departe și, dincolo de ea, întunericul verde rămânea mut și plin de promisiuni… În văzduh am înfipt altă chemare, mai îndrăzneață, fiindcă iubirile codrene din iulie așa sunt. Și de îndată pădurea s-a înfiorat sonor: ”Broöö!” O dată, de două ori… de trei ori, tot mai aproape, învăluindu-mă. Știam… Așa brăhnește căpriorul. Săltând. Fie speriat, îndepărtându-se, fie grăbind încrezător spre vreun dorit iatac de frunze…


foto: Nicolae Dărămuș, designer site-  ebonycam

Dintre arbori s-a iscat prudent, cercetând lumina. Am dus iar la buze înșelătoria, suflând în ea ca o boare. Și l-am convins.


foto: Nicolae Dărămuș

A trăpat hotărât spre mine și obturatorul a țăcănit rar până când ceva, … un miros știut pesemne, i-a spus că drumul e altul. Și a pornit în galop într-acolo.


foto: Nicolae Dărămuș

I-am dat dreptate: pe când urcam, la vreo două sute de pași, într-un luminiș cât batista ațipise ea.


foto: Nicolae Dărămuș