Nu știu dacă manta – sau călugărița, cum i se mai spune – cunoaște cânt-descântul pe care eu, prunc fiind, trebuia să-l urmez cu sfințenie de cu zori, în fiecare zi:
”Dimineața, când mă scol,
Mă duc iute și mă spăl:
Fața-ntreagă, gâtu’ tot
Și mâinile pân la cot”.
Așa-mi spusese bunica să fac, fiindcă ”așa fac copiii ăi cuminți”. Ca apoi, ceva mai mare fiind, să-mi spună că ”așa fac ficiorii ăi vrenici”.
Nu știam ce înseamnă ”vrenic”, dar bănuiam că numai ceva de bine poate fi, că știa ea ce zice… Au trecut ani mulți până m-am învrednicit să înțeleg și a fost bine. De restul trupului se îngrijea râul în care mă scăldam de dimineața până seara.
De cânt-descântul meu și-a adus aminte fotograful când a privit prin obiectiv ”spălatul” călugăriței:
foto: Anca Dărămuș
” Fața-ntreagă, gâtu’ tot
Și mâinile pân la cot”…
foto: Anca Dărămuș
Termina și o lua mereu de la capăt. Iar și iar. Vreme în care timpul a stat și lumea s-a redus la palma de văzduh dintre două frunze. Călugărița respecta cu sfințenie cânt-descântul, așa cum aflasem demult că se cuvine. Cred că îl simțea. Pesemne de aceea oamenii de știință, copleșiți de evidențe, au botezat-o Mantis religiosa.
Recent Comments