Bârlogul cu povești

Eram în școala primară când în paginile unei cărți am văzut conturul unui țap ibex ale cărui coarne mi-au părut o eroare a naturii, dacă făptura va fi existat... Fusese zugrăvit pe pereții unei grote de către ”omul primitiv” care, după linia acelei schițe, mie îmi...

Perechile de acvile trăiesc ”împreună la bine și la rău”, fără jurăminte, cât timp le e dat să facă umbră pământului. Umbră doar, fiindcă viața lor – în văzduh, pe țanc ori vârf de abori – e un permanent zbor, în înaltul necuprinsei biserici, sub cupola ce-și schimbă...

Ființa m-a privit doar… Nu cerea nimănui nimic: nici măcar să fie lăsată în pace. Omenescul din mine a fost mai tare însă decât tăcutul ei mesaj și mi-am apropiat obiectivul; întrucât a fi orb dotat cu aparat foto nu e lucru rar...Făptura nu s-a precipitat, n-a sărit...

Nu știu dacă manta – sau călugărița, cum i se mai spune – cunoaște cânt-descântul pe care eu, prunc fiind, trebuia să-l urmez cu sfințenie de cu zori, în fiecare zi: ”Dimineața, când mă scol, Mă duc iute și mă spăl: Fața-ntreagă, gâtu’ tot Și mâinile pân la cot”....

Trimișii Celui de Sus, întrupați în fel și chip, au fost la locul lor și aseară... Pesemne că poienile acelea – întreg Pământul chiar! - nu erau numai locul lor, de îndată ce au răbdat și prezența omului... La început a fost un bursuc... Înfuleca mure de mama focului....

Înserările sfârșitului de august cădeau tot mai pripite. În după-amieze blânde Soarele, adunându-și puterile din urmă, risipea lumina panicat de apropierea nopților grele. Apoi, sorbit de nevăzute și adânci văzduhuri, luneca iute dincolo de zări, însângerând cerul....

Când l-am observat, urca dealul spre fotograf... Mie rămânându-mi doar povestea. Ce-l chema abitir într-acolo, făcându-l să părăsească postata de lucernă, numai Dumnezeu putea ști... Dumnezeu și el. Foto: Anca Dărămuș Dintr-o dată s-a oprit, cercetând arătarea cu chip...

Dacă ar fi fost să aranjez întâlnirea între oameni n-aș fi îndrăznit. Așa însă mi-am luat inima-n dinți. Și, la propriu, chemătoarea. În răstimpul unei răsuflări, din pumnii strânși a ieșit atunci țipătul căprioarei; ascuțit și stins, ca-n spaima unui prunc atins de...

Sunt sălbăticiuni a căror discreție m-a făcut să cred că nu le voi întâlni vreodată... Sau că le voi întâlni doar când mă aștept mai puțin. Nicidecum când le caut cu aparatul pregătit. Că îndemânările foto pot ucide bucuria e o realitate pe care am simțit-o însă de...

Poienile, ca niște uriașe buzunare de catifea, îmblânzeau dogoarea. Din când în când, un pui de vânt străbătea lărgimile, împletind căldura zilei cu fuioarele răcoroase furișate din păduri. O invizibilă mână cu mângâieri calme… Înserarea prindea putere topind culorile...

Sub aerul nemișcat al serii, ierburile prinseră să tremure ca stăpânite de copilul vântului. Timid, indecis și tăcut, oprindu-se ici și colo, nevăzutul prunc străbătea desișul verde, cu mine pe urme... Până când printre lujeri s-a ițit o ureche... Apoi alta, și...

Ierburile îmi ajungeau la piept. Sub ele – drept sursă a puterilor verzi -  pământul mustea. Înaintam  anevoie și  mlaștina îmi sugea cu guri de vid cizmele, în vreme ce pașii trimiteau în văzduh  zvonul unor săruturi reci, ample, și grele, născute din poftele apei....

Spaima Bălții era în marginea stufului. Se mișca imperceptibil, cu gâtul drept, asemenea unei fragile lumânări în capătul căreia pândea moartea... foto: Nicolae Dărămuș Când cu un ochi, când cu celălalt, înclinând ”periscopul”, scruta adâncimea. În transparența ei,...