Bârlogul cu povești
Latest News
WR in the News
Press Releases
Ultimele articole
Postfață: De la era egoului la era frăției
foto: Nicolae Dărămuș Când în urmă cu patru ani Valentin Zaschievici – pe atunci redactor şef la Jurnalul Naţional – m-a invitat să ţin o rubrică „de ecologie”, l-am întrebat în ce ar vrea să consiste, practic, colaborarea. „Să scrii cam tot cum ai scris la Academia…
Unabomber şi triunghiul morţii noastre
foto: Nicolae Dărămuș În aprilie 2011, la Cluj fiind, o monstruoasă armată de utilaje înghesuite pe o alee din cartierul Mănăştur, mi-a amintit de Manifestul Unabomber. Coincident, la începutul lunii se împliniseră cincisprezece ani de când autorul său, Theodore…
Cocoșul de mesteacăn
1 ianuarie să vă poarte În noul an cu sănătate, Cu inspirație, omenie Și un strop de ecologie. E simplu: dacă ai Credință, Tu vei iubi orice Ființă Și frate vei simți că ești C-un fag, c-un urs, ba chiar cu-o… piatră, Așa cum ești cu lumea toată, Vorbindu-le…
Reţeta unei nevroze
foto: Nicolae Dărămuș Nu. Nu posed reţeta vindecării vreunei maladii, ci pe cea a producerii. Aplicaţia ei mi-a luat câţiva ani, însă cu obstinaţie am reuşit. În urma acestui nedorit succes, şi mai mulţi ani mi-au trebuit spre a mă ameliora cât de cât, deşi pusee tot…
Prima apariție a șoimului dunărean pe Wildlife Romania!
Șoim dunărean surprins la cuib în Câmpia de Vest – premieră absolută pentru România: imagini în direct cu cea mai rară pasăre din țara noastră. Două exemplare de șoim dunărean (Falco cherrug) – specie pe cale de dispariție în România – au ocupat astăzi cuibul amenajat…
Pana şi pumnul de la Cotroceni
Postez acest eseu ca pe o modestă avertizare asupra unor viitoare și nedorite similitudini între administrația Băsescu și Johannis. Similitudinile – privind repetarea și continuarea unei păgubitoare politici de mediu în Romania – se vor naște dacă…
PĂSĂREASCA STURZULUI PRINCIAR
“Priveliștea violenței, dacă e în realitate sau la televizor, ne face silă, însă schimbările climatice și distrugerile pe care le provocăm mediului nu ne afecteză în aceeași măsură, pentru că ele se întâmplă mult mai subtil”. Tensin Gyatso, al XIV-lea…
Ecoterorismul, o noţiune de redefinit.
Dormi liniştit, FBI gândeşte pentru tine! Ia să văd, ştiţi dumneavoastră care dintre cei doi este adevăratul ecoterorist? Conştientul disperat care, noaptea, incendiază vreun buldozer garat în pădure care ziua distruge seminţişurile, lăstărişurile şi vizuinile…
O flatantă confuzie
foto: Nicolae Dărămuș Peste capetele invitaţilor pluteşte spre mine o ghitară şi contesa von K. anunţă: „Et maintenant Monsieur Daramus va vous chanter.”(„Şi acum domnul Dărămuş vă va cânta.”) E clar: nici aici, în buricul Luxemburgului, nu scap de cazna la care sunt…
Patriotismul planetar
foto: Nicolae Dărămuș Dacă Vitoria Lipan, eroina din Baltagul, ar fi abandonat demersul său justiţiar, cu siguranţă că ipoteticii moştenitori ai criminalilor Bogza şi Cuţui, deposedaţi de turme, printr-un la fel de ipotetic rapt comunist, ar veni astăzi şi – scoţând…
Idiotul universal
foto: Nicolae Dărămuș Recent, pe un post de televiziune „documentarist”, am urmărit un film intitulat „Royal Navy”. Menit să ilustreze virtuţile militare ale unui corp de elită al armatei australiene, pelicula a avut asupra mea un efect contrar. Vrând să demonstreze…
Manele pentru lumea bună
foto: Nicolae Dărămuș Din când în când şi tot mai adesea Andrei Pleşu „le comite”, semn că îngerii nu-i mai veghează pixul. Vor fi îmbătrânit îngerii, va fi îmbătrânit şi Andrei Pleşu?… Păcatul cu gândul – întrupat în unele texte ale sale pe care „lumea bună” le…
Crocodilul, frate cu Andrei Pleşu. Viceversa, nu!
foto: Nicolae Dărămuș „Ce-ai păţit frate al meu întru Domnul?” zise graţioasa gazelă, când văzu crocodilul plângând amarnic; cu lacrimi de crocodil, fireşte. „Cum să nu plâng? rosti acesta, printre sughiţuri. Am citit azi Dilema veche şi am aflat ca sunt tare urât şi…
Tigrii albi ai lui Andrei Pleşu
O „asă” viitoare Vecina mea, elevă într-a noua, vrea să se facă scriitoare sau măcar jurnalistă. Cum pe palier mă bucur de o necontestată autoritate în materie de slove, mi-a dat să citesc ultima sa compunere, iar eu am conchis că o paşte o carieră bunicică la Formula…
Cu îngăduinţă despre ţânţari
„Pentru a şti să scrii, trebuie să fi citit, iar pentru a şti să citeşti trebuie să ştii să trăieşti.” Guy Debord foto: Nicolae Dărămuș Atunci nu aş fi crezut în ruptul capului că peste puţină vreme îmi voi face mea culpa. Faptul nu înseamnă că mă şi scuz în vreun…














