ATENȚIE!… ”EU SUNT CEL CE SUNT„ SE IA!

Ființa m-a privit doar… Nu cerea nimănui nimic: nici măcar să fie lăsată în pace. Omenescul din mine a fost mai tare însă decât tăcutul ei mesaj și mi-am apropiat obiectivul; întrucât a fi orb dotat cu aparat foto nu e lucru rar…Făptura nu s-a precipitat, n-a sărit ca cineva deranjat de aplecarea uriașului. Pesemne că nu se simțea cineva. Doar a pășit fără grabă pe tijele de verzi, pipăind sevele clorofilei, și a refăcut distanța… Apoi m-a privit iar, ca la început. Simțise că uriașul nu era un pericol, dar…
Ochii ni s-au întâlnit de data asta și, în sfârșit, am văzut! Pe firul luminii, ”Eu sunt cel ce sunt” pătrunsese.
Brusc, m-am simțit mic. Tare mic… ”Eu sunt cel ce sunt” trebuia să mă fi stăpânit înainte de ”asalt”, fiindcă nu eram fotograf. Și tocmai mă întâlnisem cu Marea Lucrare, ce doar în mintea omului era ”un biet brotăcel”.