Vârful omului prost
foto: Nicolae Dărămuș
Vârful Omului din Suhard, cu cei 1932 de metri ai săi, din fericire nu se află pe lista „iubitorilor de natură”, unde, de pildă, Moldoveanu, Negoiu, Parângu Mare, Peleaga, Ceahlăul şi masivul Bucegilor ocupă locuri de frunte. Masiv, el se înalţă oarecum anonim şi paşnic din peria jnepenilor ce acoperă culmea, fără a provoca simplist pe te miri ce „adrenalienat”, prin abrupturi ori piscuri stâncoase, care trebuie „cucerite” absolut obligatoriu şi prin orice mijloace „pentru că există”.
Pe versantul nord-estic, o păşune largă coboară printre cohortele de jnepeni şi acolo, din primăvară până toamna târziu, ciopoarele de ciute şi cerbi ies fără teamă pe înserat. Pâraiele Diaca şi Omu îşi află izvoarele dedesubtul ei, purtându-şi undele spre valea Bistriţei Aurii. Versantul sud-estic, ceva mai abrupt şi acoperit cu merişor, străjuieşte izvoarele Măriei, care grăbeşte spre întâlnirea cu Someşul Mare. Cumpăna acestor ape mari, blândă miezuină între Ardeal şi Moldova, are aerul enigmatic al locurilor care, deşi separă, leagă. Odată ajuns sus, drumeţul e şi el cuprins de cumpene: parcă nu s-ar mai duce de acolo, simţind însă deopotrivă că trebuie să plece, fiindcă doar aşa, „pustiu” şi fără oameni, vârful Omului rămâne al omeniei.
Ţin minte cum, într-un octombrie, am urcat spre pisc. Dincolo de furca izvoarelor pădurea era rară – semn că toporul nu-i era străin – şi, presărate printre molizi, frunzele paltinilor întindeau sub bocanci un covor primitor, în ale cărui nuanţe şi culori calde desluşeam împletirea naşterilor şi a morţii ca într-un imn dumnezeiesc al vieţii.
În păşunea culmii stăruiau două ciute, un viţel şi un cerbulean. O vreme mi-au îngăduit urcuşul şi, deşi înaintam încet, lipit de jnepenii din marginea padinii, în cele din urmă necuvântătoarele au trăpat la deal, cu boturile pe vânt. Şi-au desenat efemer siluetele pe cer, scăpătând apoi sub zare. Nu am apucat să fac mai mult de doi-trei paşi, când măruntul ciopor a reapărut, părând speriat de data asta. Ciuta bătrână a luat-o spre mine, urmată de familie, însă, zărindu-mă, s-a răzgândit. Alt trap spre culme, altă dispariţie şi altă revenire. Jocul s-a mai repetat o dată, sfârşind într-un cerc de paşi ezitanţi şi eleganţi, bătuţi pe linia orizontului. Opriri bănuitoare, freamăt, nelinişte. M-am oprit şi eu. Câteva clipe animalele s-au mai rotit în mărunta şa, apoi tot vârstnica a găsit scăparea, undeva spre răsărit. Dincolo de privirea mea, ceva le speriase, tăindu-le calea.
Am urcat în tihnă, întrebându-mă ce le-o fi deranjat pe graţioasele rumegătoare într-atât încât să prefere întoarcerea spre om. În şa, vântul sufla teribil, transformând versantul dinspre Ardeal, acoperit cu merişoare brumate, într-o mare roşie şi tremurătoare. Abia atunci am înţeles spaima rumegătoarelor, căci urmele din tină şi, ici-colo, merişoarele strivite ca de un mai, marcau pasul apăsat al unui urs care tocmai se ospătase. Peste el dăduseră ciutele spăimoase, deşi cu siguranţă ursul nu le avusese grija.
În urmă cu trei zile am urcat iar spre piscul Omului. Pornisem târziu şi, ajuns la stâna părăsită de sub el, m-am răzgândit. Am urcat pe culmea Pietricica şi de acolo am dat ochii roată. Eram uşor şi ferice. Apusul aprinsese zările şi promontoriile munţilor Rodnei – Inăul, Inăuţul şi Roşu – înălţau spre boltă contururi sumbre. Binoclul mi le-a adus aproape: locuri dragi, cunoscute, bătute cu pasul de atâtea ori. Pe drumeagul pornit din pasul Rotunda, nu departe de şaua Gagii, străluceau în soare două automobile.
Am prins a coborî spre Bistriţa Aurie. Era cald, ierburile pajiştii vălureau ostenite, şi în puţinele ei flori, melancolici ca sfârşitul verii, fluturii picoteau multicolor.
Am aruncat o privire spre vârful Omului. Ceva, un nimic ieşit din conturul său mi-a purtat iar binoclul la ochi, de data asta cu o panică, pe cât de nefirească pe atât de sigură. Nu mă înşelasem: jeepul unui neghiob se învârtea acolo, victorios.
foto: Nicolae Dărămuș
Textul de mai sus face parte din volumul “INOCENȚII MARII TERORI”.
Puteți achiziționa cartea accesând linkul: http://alexandriapublishinghouse.ro/product/inocentii-marii-terori/
Recent Comments