Părăsite de zăpezi, pădurile încă dormeau sub lumina rece a iernii. Niciun foșnet, nicio zbatere de crengi nu tulburau cuprinsul. Însetate de căldură, rămurișurile străluceau în amiază, strângând Soarele cu nesaț, privirea rătăcindu-se în explozia de umbre argintate. O pală de vânt, dezechilibrându-l, l-a trădat pe înfriguratul pitit în hățiș. Fusese doar o fâlfâire de aripi, scurtă. Și, deși tabloul ”înghețase” la loc, de data asta prinsese o nouă viață, primind un titlu potrivit și știut: ”Impresie, sturzul de iarnă”.
7 februarie 2016
Excelent!Totul.
Poezie vizuală!