Ierburile poienii se ridicau până la subțiori. Viguroase și dese ca peria, opuneau pasului grozava lor încâlcitură, pricinuită de vânt și ploi. Vremea rea abia se încheiase, iar el părea să sărbătorească faptul. Sta cocoțat în spicul unei tije înalte, legânându-se în boare. Ce senzație!… Încovoiată adânc sub greutatea lui – ca nu era o măruntă buburuză, ci ditamai gândacul! – indulgenta plantă îi devenise coardă de ”bungee-jumping”. Nu va rezista mult aninat așa – mi-am spus, socotind că efortul piciorușelor nu era de colo… Și l-am fotografiat.
foto: Nicolae Dărămuș
Când după două ceasuri am trecut prin același loc, el era tot acolo. De atunci îmi place să cred că și gândacii – croitorașii înaintea celorlalți! – au bucurii omenești.
19 februarie 2016
Recent Comments