În golul alpin am ieșit de cu dimineață. Un covor de merișoare însângeraseră povârnișurile până pe culme: binevenită invitație la un desert sănătos și tihnit… Bucuroși de bunătăți culegeam cu nasu-n pământ, nemaiavând ochi pentru altceva; gravă eroare, fiindcă nu departe se aflau niște prea discreți comeseni: doi cocoși de mesteacăn, locuitori rari în Carpați; iar acolo nu mă așteptam să-i găsesc nicidecum. I-am observat târziu și săgetarea lor abia mi-a lăsat vreme să duc aparatul la ochi.
foto: Nicolae Dărămuș
Dar am fost norocos: profilată pe cer, etalându-și zborul colorat, pasărea din imagine nu amintește însă de silueta „clasică“ a cocoșului de mesteacăn: cavalerul oficiind pe sol în veșmânt negru, cu penele din marginea cozii asemenea unei perfecte lire de întuneric, de sub care țâșnește evantaiul altora, drepte, de culoarea zăpezii.
foto: Nicolae Dărămuș
În padina de peste cumpăna apelor, o ciută păştea. Crescând năvalnic, un zgomot cătrănit – ajuns şi la urechile mele – a făcut-o să privească spre culme: drumeagul ciobănesc era colbuit sub roţile unui ATV cu care doi prostani vioi – el tomnatic, ea jună, aveam să văd – pângăreau liniştea şi muntele. Purtau căști și erau echipaţi în „ţoale-rossignioale”. Fluturând patriotic, un drapel tricolor jegos îi însoțea.
foto: Nicolae Dărămuș
Ciuta a luat-o la goană spre codru, iar eu am fotografiat ostentativ tupeistul echipaj, în vreme ce se apropia. La doi paşi, simțindu-și amenințată ”intimitatea”, masculul a frânat agresiv: facilă demonstraţie de virilitate… în pedale. „Unde mergeţi ?”- a reuşit să îngaime. „Ia… pe-aici…” i-am răspuns, cu glas pe măsura uităturii. A tăcut încurcat și, accelerând scurt, a şters-o.
foto: Anca Dărămuș
În urma lor am păşit ca-ntr-un pustiu. Dacă soseau ceva mai devreme, adio cocoşi de mesteacăn în zbor!… De jos răzbătea vaierul drujbelor şi un du-te-vino de camioane începuse pe drumurile forestiere. Iar pe când am ajuns la lizieră, prin binoclu am urmărit cursele de „motoare” ce-şi începuseră iureşul pe culme. Soarele pusese stăpânire pe întinderi, iar eu mi-am amintit de un puşcăriaş condamnat pe viaţă, pentru viaţă: Ted Kaczynski – Unabomber.
29 februarie 2016
Recent Comments