Pășisem neauzit până-n lizieră, iar la vederea lui – șezând ”cățelește” cu capul plecat între brânci – am crezut că doarme.
foto: Nicolae Dărămuș
Fusese un aprilie grăbit, cu ploi scurte și amiezi caniculare, iar el, cu ochii închiși, învăluit în aerul indulgent al serii, dăduse chip viu liniștii. Ocazie rară! – mi-am spus – pipăindu-mi aparatul. Dar el a tresărit. Și-a-nălțat capul și, străbătută de-un fior, blana a vălurit în răspăr, rotunjindu-i silueta. A cercetat înainte, alert și, ca arse de fierbințeala unei plite, tălpile au săltat, gata să-l izbăvească în cotloanele de sub cetini. Dar a-nțepenit așa, sprijinit pe văzduh. O clipă, două, trei… Iar eu apucasem să-l prind în vizor…
foto: Nicolae Dărămuș
foto: Nicolae Dărămuș
foto: Nicolae Dărămuș
Voia să se lămurească: nările îi duseseră vestea, dar ochii căutau încă. Brusc, s-a-ntors și m-a țintuit. Am coborât aparatul și privirile ni s-au întâlnit. A stat și am stat… Nu mult. Însă destul ca eu să nu uit.
13 martie 2016
Recent Comments