Reveneala pământului le e părinte. Ridicându-și tulpinile lângă pâraie ori pe margini înșelătoare de mlaștină, cohortele lor – ca niște pui de Soare – străjuiesc trecătorile.
Jos, la umbra lor e răcoare și urmele de cerb izvorăsc apă limpede, în vreme ce-n galbenul corolelor e forfotă neostoită. Toată lumea stingherește pe toată lumea, dar nimeni nu se supără, căci Marele Pictor a risipit daruri dulci pentru toți. Câte unul, totuși, preferă singurătatea.
E sfârșit de iulie și aerul cald e presărat cu aripi și zumzet: dans lacom de culori și zvonuri neastâmpărate. Rar, câte-o frunză bătrână își amăgește căderea zăbovind în fire de păianjen, semn că zilele blânde vor osteni curând.
Până una-alta însă, profitând de neatenția generală, în amiaza mare unii își fac de cap în văzul nimănui.
Din fericire ”Viața ce aci palpită/ E lipsită/ De confort occidental”.
16 aprilie 2016
Recent Comments