Când am coborât la pârâu m-au cuprins în dansul lor: o dezlănțuire a vieții de nerefuzat: pe cât de discretă, pe atât de tulburătoare. Crezusem că sunt singur. Îmi auzisem doar pașii până atunci, într-o liniște deplină. Prelingându-se molcom peste mărunte praguri de mâl, apa tăcea, ca și pădurea vecină, fără vânt. Ele erau însă peste tot în jur, cu miile… Filamente de energie pură, eterice, risipind și împletidu-și frenezia de o zi. Să prind în ”memoria pixelilor” vreuna, ar fi prea de tot! – mi-am spus… Poate în ”modul manual” – fotografii știu de ce – și, cu degetele pe ”inelul de clar” al obiectivului , am încercat. Slabă nădejde: ceea ce ochiul liber vedea, se topea pe fondul cetinilor.
M-am lăsat la pământ: cerul urma să-mi fie ajutor și martor… Întotdeauna când privești Cerul vezi clar… Așa a fost și atunci. Anonima balerină si-a iscat răstignirea pe văzduh și clipa serii mi-a fost întreagă.
foto: Nicolae Dărămuș
Am căutat dansul și a doua zi, pe soare. După anii mișunați pe pământ și sub ape, dansatoarele născute peste noapte sorbeau prin aripi lumina, părând uimite de propriul zbor.
foto: Nicolae Dărămuș
16 mai 2016
Recent Comments