Adevărate santinele ale liniștii, răsărind ici și colo, hribii ne încurcaseră mersul. Ranițele atârnau greu, când valul unui muget ne-a învăluit. Abia atunci mi-am amintit de aparatul foto: eram ” la cerbi”… Un trosnet de uscături luate-n copite mi-a ridicat privirea și peste lujerii zmeurișului am prins plutirea unei perechi de coarne.Alte uscături frânte au dat glas tot mai stins și liniștea s-a-nchegat. Hribii făceau iar cu ochiul, dar ce mai conta acum?
Ca tras cu ața am pornit spre el. Peste cușmele de mușchi pașii-mi erau muți, iar vântul prieten. Trăgeam nădejde că pe culme, în afara vederii, craiul își oprise iureșul… De la o vreme, urmele lui, mușcând negru în pătura de verdeață, mi-au arătat drumul. Apoi, printre molizi, l-am zărit.
foto: Nicolae Dărămuș
Mai sonore decât pașii, mi-am simțit inima și răsuflarea, până când el mi-a auzit ”clic”-ul. S-a uitat într-o parte, apoi în alta și m-a zărit.
foto: Nicolae Dărămuș
Iar până când s-a dumirit, a mai auzit un ”clic”.
foto: Nicolae Dărămuș
La căderea nopții, urma știutul ceremonial: privirea imaginilor pe ecran, sub veghea acelorași santinele …
foto: Nicolae Dărămuș
foto: Nicolae Dărămuș
29 iunie 2016
Recent Comments