”Uite șarpele!… Hai repede, că pleacă!”- mi-a strigat soția, privind spre piciorul podului. Am alergat însă fără convingere. Iuțeala cu care șerpii se topesc în desișuri e știută. Așa a fost, dar ce cadou grăitor ne lăsase!… Și ce dovadă de inteligență! Iar explicația era simplă: cine să cunoască mai bine forța de frecare decât târâtoarele? Spre a se primeni, șarpele își împletise trupul cu ochiurile de sârmă ale unui gabion.
foto: Nicolae Dărămuș
Agățându-și solzii ici și colo în rețeaua metalică, pielea veche îi rămăsese prizonieră, iar mulajul capului, cu fălcile larg deschise – printre care tocmai evadase fostul proprietar – se ridica amenințător, gata de atac…
foto: Nicolae Dărămuș
15 iulie 2016
Recent Comments