“Priveliștea violenței, dacă e în realitate sau la televizor, ne face silă, însă schimbările climatice și distrugerile pe care le provocăm mediului nu ne afectează în aceeași măsură, pentru că ele se întâmplă mult mai subtil”.
Tensin Gyatso, al XIV-lea Dalai Lama
În fițuica Libertatea din 12 octombrie, un idiot cu școală titrează : ”Alertă în Sibiu. Un urs, care a umblat prin centrul orasului, împușcat”. Urmează filmulețul întâmplării și povestea măgarului cu școală.
Cititorii află așadar că ” un urs de mari dimensiuni a fost împușcat în apropierea unei școli, după ce a umblat nestingherit prin centrul orașului opt kilometri”.
Dincolo de stupiditatea despre centrul sibian lung de opt kilometric, totuși, papagalul Libertății rostește involuntar un mare adevăr: că ursul a umblat nestingherit. Adică, neîmpușcat. Implicit rezultand și faptul că în tot acest periplu urban, nu a făcut câtuși de puțin vreo boacănă de… ursuleț. Căci – acum vine bomboana de pe coliva inocentului patruped! – nu era vorba de ”un urs de mari dimensiuni”, ci de un ursuleț ce abia depășise vârsta de un an. Filmulețul postat arată fără drept de tăgadă această realitate; fiind vorba despre un ursuleț care ar fi putut fi capturat – cu ceva îndrăzneală, îndemânare și bărbăție – și de un grup de … Da…: de bărbați pricepuți la astfel de trebi: de niște hingheri, de pildă. Dar să nu cer minte de unde nu-i!…Și, mai ales, să nu cer minte omului cu pușcă. Vânătorului adică.
Dar ce mai scrie condeierul Slobozilă de la Libertatea?… Că ”panica s-a instalat rapid” – întrucât românii se sperie de ursuleți, nu de proștii și de corupții neamului – și că , ”vânătorii , după ce au încercat , fără succes, să îl tranchilizeze, l-au împușcat mortal cu o armă de vânătoare”.
Dacă doamna Cristiana Pașca Palmer – ministrul Mediului ( ce prenume predestinat!) – ar demara o anchetă, ar afla fie că tranchilizarea nu a fost încercată, fie că, dacă aceasta s-a tentat, tragerea a fost făcută de un om fără calificarea și priceperea necesare și cu o armă prăpădită, veche, imprecisă atât sub aspectul dozării și injectării drogului, cât și sub cel de lovire a țintei.
Iar acum un nevindecat adevăr: ca toți ”urșii urbani”, și acest biet ursuleț asasinat a ajuns în oraș fiindcă a fost alungat de către om din pădure. De către omul care defrișează, care construiește – peste tot în sălbăticie – drumuri și ”facilități turistice”, care, pauper fiind, culege ”industrial” fructele de pădure; ba chiar și de către vânătorii care ucid ursoaicele… Așa se face că în Carpații românești, an de an, atâția ursuleți rămân orfani și, neprimind ”educația” firească de la mamele lor (devenite trofeu), se pribegesc, rătăcind și cerșind hrana pe te miri unde. Pubelele hotelurilor montane și din cartierele orașelor perimontane devin astfel – grație mirosului ”de urs” (mult mai sensibil decât al câinelui) – adevărate capcane ale viitoarei lor morți. Ca să nu mai pomenesc de ”hrănirea de abatere” – această decerebrată găselniță a cercetătorilor-vânători de la ICAS-ul brașovean (sau cum s-o mai fi chemând azi această instituție)…
foto: Nicolae Dărămuș
Între drama ”urșilor urbani” și cea a câinilor fără stăpân exista o aparentă asemănare: și unii și ceilalți caută mâncare și adăpost. Spre deosebire însă de câini, urșii nu au nevoie de stapânul-om și nici de hrana acestuia. Ei cunosc un singur stăpân – pe Cel de Sus – căruia, de altfel, și omul ar trebui să i se supună: necrezându-se stăpân, crezând și nemairâvnind. Nemairâvnind – printre altele – nici la ”casa ursului”, pădurea și nici la darurile acesteia; bunătățile ei fiind lăsate acolo pe seama ursului, a bursucului, a furnicii…
Urșii din Carpați nu cerșesc omului nici adăpost, nici mâncare. Vor numai sa fie lăsați în pace…Ceea ce pentru ei ar însemna iubire.
foto: Nicolae Dărămuș
………………………………………………………………………….
P.S. Revoltat, am scris textul la prima oră, la vizionarea filmulețului și la aflarea știrii.
Mai apoi aveam să văd că, în mod covârșitor, ciumeții de presă de la diverse publicații au scris cam la fel. Condeierul Slobozilă nu era deci unicul subgenial panicat. Mai apoi, imaginea ursulețului ucis, dupa ce se refugiase în singurul loc ce-i amintea de pădure – un ghiveci din lemn, cu arbuști ornamentali – m-a umplut de silă.
foto:radu-tudor.ro
Tot din presa zilei am mai aflat că prefectul Sibiului ar fi declarat că ursulețul a trebuit ucis întrucât ”50 de oameni erau în pericol”. Pesemne că la 49 de potențiale victime, oficialii ar fi luat alte măsuri… Dacă a rostit așa ceva, insul este un prost. Iar cu adevarat în pericol sunt sibienii, ”grație ” minții acestui oficial numit de guvern.
Recent Comments