Dacă ar fi fost să aranjez întâlnirea între oameni n-aș fi îndrăznit. Așa însă mi-am luat inima-n dinți. Și, la propriu, chemătoarea. În răstimpul unei răsuflări, din pumnii strânși a ieșit atunci țipătul căprioarei; ascuțit și stins, ca-n spaima unui prunc atins de vis. Liniștea foșnitoare s-a închegat iar, mai adâncă decât tăcerea, și nădejdea a invadat poiana. Apoi, odată cu zădărnicia așteptării, îndoiala.
Poate că am chemat prea încet, mi-am spus . Liziera de care-mi lipisem ochii era departe și, dincolo de ea, întunericul verde rămânea mut și plin de promisiuni… În văzduh am înfipt altă chemare, mai îndrăzneață, fiindcă iubirile codrene din iulie așa sunt. Și de îndată pădurea s-a înfiorat sonor: ”Broöö!” O dată, de două ori… de trei ori, tot mai aproape, învăluindu-mă. Știam… Așa brăhnește căpriorul. Săltând. Fie speriat, îndepărtându-se, fie grăbind încrezător spre vreun dorit iatac de frunze…
foto: Nicolae Dărămuș, designer site- ebonycam
Dintre arbori s-a iscat prudent, cercetând lumina. Am dus iar la buze înșelătoria, suflând în ea ca o boare. Și l-am convins.
foto: Nicolae Dărămuș
A trăpat hotărât spre mine și obturatorul a țăcănit rar până când ceva, … un miros știut pesemne, i-a spus că drumul e altul. Și a pornit în galop într-acolo.
foto: Nicolae Dărămuș
I-am dat dreptate: pe când urcam, la vreo două sute de pași, într-un luminiș cât batista ațipise ea.
foto: Nicolae Dărămuș
Recent Comments