Ca străbătută de o enigmatică linie, soarta culmii părea împărțită. Creștetul ei, păstrând în noiembrie lumina harnicei clorofile, râdea cerului prin covorul verde; cămară vremelnică pentru rumegătoarele chemate acolo. La început l-am zărit pe el: un tânăr imberb, îndrăgostit de oricine…
foto: Nicolae Dărămuș
Indiferentă la avansurile lui, mama stăruia însă lângă prunc, învățându-l tainele ierburilor.
foto: Nicolae Dărămuș
foto: Nicolae Dărămuș
Pe abruptul dinspre râu, la doar câteva zeci de pași, haina verii era învinsă… Galben-cenușie, din ea rămăsese doar o resemnată amintire a Soarelui. Să fi fost de vină vânturile reci, asuprind valea în firească alianță cu goana râului?… Cine știe?…
Acolo, alte surate – părând libere de tentații și îndatoriri – se lăsaseră în voia ochilor…
Ceea ce, trebuie să recunosc, în acele clipe mi se întâmplase și mie. Am văzut-o pe una dintre ele pășind molcom spre buza hăului… Parcă văd că se va opri numai bine – mi-am spus: profilată pe spuma volburii din abis, vegheată de culorile toamnei. Cum norocul trebuie ajutat, câțiva pași puteam face și eu, spre a mă așeza potrivit… I-am făcut și a fost de ajuns.
foto: Nicolae Dărămuș
Recent Comments